marți, 27 ianuarie 2015

Despre substantiv

Substantivul

1. Substantivul este partea de vorbire care denumeşte obiecte. Prin obiecte în sens larg înţelegem: fiinţe (iepure, urs), lucruri (carte, masă), plante (salcie, trandafir), fenomene (vânt, furtună)acţiuni (mişcare, invazie), relaţii (posesie, dependenţă), stări (bucurie, tristeţe), însuşiri (bunătate, frumuseţe) etc.
2. Substantivele sunt cuvinte flexibile. Ele se declină, adică îşi schimbă forma după număr (singular, plural), caz (nominativ, genitiv, dativ, acuzativ şi vocativ) şi determinare (substantiv determinat hotărât şi substantiv determinat nehotărât). Astfel, sistemul flexionar al substantivului include:
forma-tip (pentru majoritatea substantivelor este forma de nominativ–acuzativ, singular nearticulat; substantivul cu această formă este înregistrat în dicţionare);
formele flexionare care servesc la exprimarea categoriilor de număr, caz, determinare. Numărul maxim de forme pe care ar putea să le aibă un substantiv este de 18. În realitate, numărul lor este mult mai mic. Cauzele pot fi atât de ordin formal (multe dintre formele flexionare ale substantivului coincid, sunt omonime), cât şi de ordin semantic (un număr mare de substantive sunt defective; ele nu pot exprima anumite categorii gramaticale din cauza semnificaţiei lor; de cele mai multe ori, substantivele sunt defective de număr, fiind lipsite de posibilitatea de a marca opoziţia singular/ plural: curaj (numai la sg.), miere (numai la sg.), vapori (numai la pl.), Prut (numai la sg.), Alpi (numai la pl.).

3. Toate substantivele se împart în trei clase flexionare numite genuri: masculin (un băiat, un munte), 
    feminin (o fată, o floare), 
    neutru (un televizor, un teatru).
4. În propoziţie, substantivul îndeplineşte funcţiile sintactice de subiect, atribut, nume predicativ, element predicativ suplimentar, complement direct, complement indirect şi complement circumstanţial.
5. Substantivul se identifică, de obicei, cu ajutorul întrebărilor: cine este acesta /aceasta? ; ce este acesta /aceasta?

Clasificarea lexico-gramaticală a substantivelor

1. După înţeles şi după anumite trăsături lexico-gramaticale, substantivele se împart în:
substantive comune care denumesc obiecte făcând parte dintr-o clasă de obiecte de acelaşi fel (om, urs, munte, stejar, casă, punteetc.), substanţe, materii (carne, ceară, petrol, ulei), noţiuni abstracte (înţelegere, linişte, pace, toleranţă). Substantivele comune pot denumi atât clasa în ansamblul ei, cât şi fiecare element al ei. Să se compare: Elevul este o persoană care învaţă la şcoală. (aici elevul = toţi elevii, orice elev) şi Elevul a întârziat la ore. (unde elevul = unul dintre elevi, un anumit elev).
substantive proprii care denumesc anumite obiecte spre a le deosebi de altele din aceeaşi categorie sau de acelaşi fel: Ion, Sadoveanu, Marte, Orhei, Siret etc.
Distincţia substantiv comun/substantiv propriu este importantă pentru ortografierea substantivelor. Substantivele comune se scriu cu iniţială minusculă (fecior, munte, ţară). Substantivele proprii se scriu cu iniţială majusculă (Radu, Carpaţi, Italia).
2. La rândul lor, substantivele comune pot fi de două feluri:
● substantive concrete. Sunt cuvintele care denumesc fiinţe sau lucruri, adică entităţi ce au o existenţă reală şi pe care le putem percepe cu ajutorul organelor de simţ: cocoş, elev, arbore, masă, piatră, şcoală etc.;
● substantive abstracte. Sunt cuvintele care denumesc obiecte ale gândirii, adică noţiuni ce pot fi concepute numai cu ajutorul raţiunii: blândeţe, claritate, dreptate, frumuseţe, inteligenţă, înţelepciune, sinceritate, libertate etc.
Unele substantive pot fi concrete cu un sens şi abstracte cu alt sens: intrare 1. (abstract; numai la sg.) Acţiunea de a intra. Intrarea trenului în gară. 2. (concret; sg. / pl.) Loc pe unde se intră. Te aştept la intrare. Casa are două intrări.
3. După formă, se disting:
● substantive simple. Structura acestor substantive conţine o singură temă: casă, masă, floare, întrebare, nuc, stepă etc.
● substantive compuse. Acestea sunt alcătuite din două sau mai multe cuvinte, rădăcini ori teme: câine-lup, untdelemn, drum-de-fier, scrumbie-de-Dunăre, argint-viu, bună-credinţă, bunăstare, bunăvoinţă, floarea-soarelui, târâie-brâu, gură-cască, nu-mă-uita, Câmpulung, Sfarmă-Piatră etc.

Clasificarea flexionară a substantivelor. Genul

1. Substantivele sunt de trei genuri: substantive masculine, substantive feminine şi substantive neutre. Fiecare substantiv poate face parte doar dintr-o singură clasă flexionară. Acelaşi substantiv nu poate varia după gen. El este fie masculin, fie feminin, fie neutru.
2. Funcţiile genului. Genul substantivelor reprezintă, în primul rând, o caracteristică formală. Genul este important pentru declinarea substantivului, pentru acordul lui cu determinanţii săi de tip adjectival şi pentru substituirea lui prin pronume.
3. Terminaţiile substantivelor după genuri. La forma de nominativ-acuzativ singular nearticulat, substantivele celor trei genuri au următoarele terminaţii:
● substantivele masculine: consoană (nuc, lup), -u (codru, leu), -e(frate, rege), -i (tei, unchi), -ă (tată);
● substantivele feminine:  (casă, ţară), -e (mare, floare), -a(basma, nuia), -ea (lalea, stea), -i (zi);
● substantivele neutre: consoană (mal, vânt), -u (lucru, fluviu), -i(grai, unghi), -e (nume).
Genul substantivelor este indicat în dicţionare. El poate fi identificat şi cu ajutorul perechilor de numerale sau de adjective demonstrative:
● pentru substantivele masculine: un – doi / acest – aceşti (elev – elevi);
● pentru substantivele feminine: o – două / această – aceste (carte – cărţi);
● pentru substantivele neutre: un – două / acest – aceste (caiet – caiete).
4. Genul şi semnificaţia substantivului. La o parte din substantivele animate se poate constata o anumită corelaţie între genul lor gramatical şi sexul fiinţei desemnate. Din acest punct de vedere, se disting următoarele clase de substantive:
● substantive cu genul motivat. La aceste substantive între genul lor şi sexul fiinţei există o corespondenţă. Ele exprimă distincţia dintre cele două sexe cu ajutorul unor perechi de cuvinte care se pot caracteriza prin:
a) rădăcini diferite: cocoş – găină, armăsar – iapă, băiat – fată, unchi – mătuşă;
b) sufixe diferite: leu – leoaică, croitor – croitoreasă, curcă – curcan, broască – broscoi;
● substantive cu genul nemotivat. Din această categorie fac parte toate substantivele inanimate: munte – s. m., şosea – s. f., telefon– s. n. Genul unor asemenea substantive nu are nicio legătură cu semnificaţia lor. Nu putem, de exemplu, explica, din punct de vedere semantic, de ce cuvântul perete este un substantiv masculin, iar masăeste de genul feminin.
În această clasă intră şi o parte din substantivele animate. Acestea denumesc, printr-o singură formă, fiinţele de ambele sexe. După genul lor gramatical ele pot fi:
a) masculine: elefant, şoarece, ţânţar, viezure, ministru, inginer;
b) feminine: albină, balenă, furnică, veveriţă, cunoştinţă, rudă, victimă.

Categoriile gramaticale. Numărul

 1. Substantivele au două numere: singularul şi pluralul. La singular, substantivul denumeşte un singur obiect (stejar, mare, drum), iar la plural, denumeşte mai multe exemplare ale aceluiaşi obiect (stejari, mări, drumuri).
2. După capacitatea lor de a exprima opoziţia de număr, substantivele se împart în următoarele clase:
● substantive care au ambele forme de număr (denumesc obiecte ce pot fi numărate): fecior – feciori, ţară – ţări, oraş – oraşe;
● substantive defective de număr. La rândul lor, ele pot fi de două feluri:
a) substantive care au numai forma de singular (singularia tantum): dreptate, studenţime, sânge, Dacia etc.
b) substantivele care au numai forma de plural (pluralia tantum): aplauze, tăieţei, ochelari, Filipine etc.

 Formarea pluralului
3. Principalul mijloc de exprimare a opoziţiei de număr la substantive sunt desinenţele. Procedeele prin care variază desinenţele de număr la substantive sunt:
a) adăugarea desinenţei de plural la forma de singular a substantivului: lup – lup-i, zi – zi-le;
b) înlocuirea desinenţei de singular prin desinenţa de plural:arbitr-u – arbitr-i, cas-ă – cas-e, lum-e – lum-i;
c) suprimarea desinenţei de singular: femei-e – femei, bai-e – băi.
4. După capacitatea lor de a diferenţia singularul de plural cu ajutorul desinenţelor, substantivele se împart în două subclase: 
a) substantive variabile (cu două desinenţe de număr: bărbat – bărbaţi, inimă – inimi); 
b) substantive invariabile (cu o formă unică pentru ambele numere: pui, arici, luntre).

5. Substantivele variabile au următoarele perechi de desinenţe:
 Substantivele masculine
-Ø / -i          elev – elevi, prieten – prieteni
-u / -i     codru – codri, fiu – fii
-e / -i     munte – munţi, peşte – peşti
 / -i        popă – popi, tată – taţi
            Substantivele feminine
 / -e        fereastră – ferestre, frunză –frunze
 / -i          creangă – crengi, ţară – ţări
 / -uri       blană – blănuri, iarbă – ierburi
-e / -i          carte – cărţi, poveste – poveşti
-e         cheie – chei, femeie – femei
-e / -uri         mătase – mătăsuri, sare – săruri
-a / -le       măsea – măsele, stea – stele
-a / -ele       nuia – nuiele, saia – saiele
 / -le       basma – basmale, mahala – mahalale
-ică / -ele        floricică – floricele, surcică – surcele
            Substantivele neutre
 / -uri       mal – maluri, trunchi – trunchiuri
-Ø -e        creion – creioane, teatru – teatre
-u / -uri        cadou – cadouri, lucru – lucruri
-u / -e        exemplu – exemple, muzeu – muzee
-u / -i          deceniu – decenii, fluviu – fluvii
-u / -ie               brâu – brâie, curcubeu – curcubeie
Notă. Câteva substantive au o formă de plural neregulată: om – oameni (m.), soră – surori (f.), noră – nurori (f.), cap – capete (n.), ou – ouă (n.).

6. Substantivele invariabile au o formă unică pentru ambele numere: un pui – doi pui, un licurici – doi licurici.
Dintre cele mai frecvente substantive invariabile pot fi menţionate următoarele:
● substantive masculine: ardei, broscoi, cotei, crai, gutui, holtei, lămâi, pui, tei, trifoi, usturoi, arici, cârpaci, genunchi, licurici, muşchi, ochi, puşti, rinichi, unchi etc.
● substantive feminine: carapace, cicatrice, elice, iesle, luntre, tranşee etc.
● substantive neutre: apendice, nume, pântece, prenume, pronume, spate etc.
Din această categorie mai fac parte:
● substantivele masculine formate cu ajutorul sufixului -oibroscoi, cioroi, lupoi, vulpoi etc.
● substantivele feminine nume de persoană formate prin derivare de la verbe cu ajutorul sufixului -toare: dansatoare, învăţătoare, vizitatoare, vânzătoare etc.

Substantivele defective de număr

7. Spre deosebire de substantivele invariabile, care admit opoziţia de număr, deşi păstrează aceeaşi formă pentru cele două numere, substantivele defective de număr nu pot exprima opoziţia dată din cauza sensului lor lexical: cele mai multe dintre ele numesc obiecte care nu pot fi numărate.
Denumind obiecte nenumerabile, substantivele date au o singură formă de număr (de singular sau de plural) fiind, respectiv, singularia tantum sau pluralia tantum.
● Sunt singularia tantum şi deci au numai formă de singular următoarele clase de substantive: substantivele abstracte(dreptate, cinste, sete), substantivele colective (negustorime, studenţime, ostăşime), numele de materie (aluminiu, aur, brumă, smoală), unele substantivele proprii (Atena, Franţa, Prutul) şi substantivele unice (lună, soare).
● Sunt pluralia tantum având numai forma de plural următoarele specii de substantive: unele substantive abstracte (moravuri, tratative), unele substantive nume de materie (câlţi, icre, vapori), numele unor obiecte perechi (ochelari, catalige)numele unor colectivităţi, ansambluri de obiecte (anale, rechizite)unele substantive proprii (Alpi, Cordilieri).


joi, 15 ianuarie 2015

Cazurile şi funcţiile substantivului

CAZURILE ŞI FUNCŢIILE SINTACTICE ALE SUBSTANTIVULUI
- fişă recapitulativă valabilă pentru clasa a V-a -

CAZUL
FUNCŢIA SINTACTICĂ
ÎNTREBAREA
EXEMPLU
N
subiect
cine, ce
Telefonul lui sună ciudat.
Ştefan nu mai lucrează aici.
N
nume predicativ
cine este,
ce este
Nokia 410 este telefonul meu preferat.
Portarul echipei e Ştefan.
Ac
Atribut substantival prepoziţional
care, ce fel de
Melodia din telefonul ei pare veche.
Cartea de la Ştefan am pierdut-o.
Ac
complement direct
Pe cine, ce
Tocmai primesc un telefon de la dânsul.
Nu-l cunosc pe Ştefan.
Ac
complement indirect
de la cine/ce,
cu cine/ce,
despre cine/ce, pentru cine/ce
Ieri vorbeam despre telefonul tău.
M -am întâlnit cu Ştefan.
Ac
complement circumstanţial de loc
unde
Cartela SIM stă în telefon.
Locuiesc lângă Ştefan.
Ac
complement circumstanţial de timp
când
Înainte de telefon vorbeam faţă în faţă.
Am ajuns odată cu Ştefan.
Ac
complement circumstanţial de mod
cum
Vorbeşti ca un telefon cu bateria slabă.
Minţi ca Ştefan.
D
complement indirect
cui
Telefonului meu i-ar trebui o carcasă nouă.
I -am spus lui Ştefan adevărul.
G
atribut substantival genitival
al cui, a cui, ai cui, ale cui
Preţul telefonului e mare.
Părinţii lui Ştefan lucrează la bancă.
V
fără funcţie sintactică
fără întrebare
Telefonule, sună mai încet!
Ştefane, mă ajuţi puţin?


Informaţii utile părinţilor

http://www.parinti.com/modules.php?name=Web_Links

miercuri, 14 ianuarie 2015

Poezii

Rapsodii de toamnă
                               de George Topârceanu

I
A trecut întâi o boare
Pe deasupra viilor, 
Şi-a furat de prin ponoare
Puful păpădiilor. 

Cu acorduri lungi de liră
I-au răspuns fâneţele. 
Toate florile şoptiră, 
Întorcându-şi feţele. 

Un salcâm privi spre munte
Mândru ca o flamură. 
Solzii frunzelor mărunte
S-au zburlit pe-o ramură. 

Mai târziu, o coţofană
Fără ocupaţie
A adus o veste-n goană
Şi-a făcut senzaţie:

Cică-n munte, la povarnă, 
Plopii şi răsurile
Spun că vine-un vânt de iarnă
Răscolind pădurile. 

Şi-auzind din depărtare
Vocea lui tiranică, 
Toţi ciulinii pe cărare
Fug cuprinşi de panică... 

Zvonul prin livezi coboară. 
Colo jos, pe mlaştină. 
S-a-ntâlnit un pui de cioară
C-un bâtlan de baştină

Şi din treacăt îi aruncă
Altă veste stranie, 
C-au pornit-o peste luncă
Frunzele-n bejanie! 

II
Într-o clipă, alarmate, 
Ies din şanţuri vrăbiile. 
Papura pe lac se zbate
Legănându-şi săbiile. 

Un lăstun, în frac, apare
Sus pe-un vârf de trestie
Ca să ţie-o cuvântare
În această chestie. 

Dar broscoii din răstoacă
Îl insultă-n pauze
Şi din papură-l provoacă
Cu prelungi aplauze. 

Lişiţele-ncep să strige
Ca de mama focului. 
Cocostârci, pe catalige, 
Vin la faţa locului. 

Un ţânţar, nervos şi foarte
Slab de constituţie, 
În zadar vrea să ia parte
Şi el la discuţie. 

Când deodată un erete, 
Poliţai din naştere, 
Peste baltă şi boschete
Vine-n recunoaştere

Cu poruncă de la centru
Contra vinovatului, 
Ca să-l aresteze pentru
Siguranţa statului... 

De emoţie, în surdină, 
Sub un snop de bozie, 
O păstaie de sulcină
A făcut explozie. 

III
Florile-n grădini s-agită. 
Peste straturi, dalia, 
Ca o doamnă din elită
Îşi îndreaptă talia. 

Trei petunii subţirele, 
Farmec dând regretelor, 
Stau de vorbă între ele:
"Ce ne facem, fetelor?... "

Floarea-soarelui, bătrână, 
De pe-acum se sperie
C-au să-i cadă în ţărână
Dinţii, de mizerie. 

Şi cu galbena ei zdreanţă
Stă-n lumina matură, 
Ca un talger de balanţă
Aplecat pe-o latură... 

Între gâze, fără frică
Se re-ncep idilele. 
Doar o gărgăriţă mică, 
Blestemându-şi zilele, 

Necăjită cere sfatul
Unei molii tinere, 
Că i-a dispărut bărbatul
În costum de ginere. 

Împrejur îi cântă-n şagă
Greierii din flaute. 
"Uf, ce lume, soro dragă! "
Unde să-l mai caute? 

L-a găsit sub trei grăunţe
Mort de inaniţie. 
Şi-acum pleacă să anunţe
Cazul la poliţie. 

IV
Buruienile-ngrozite
De-aşa vremi protivnice
Se vorbiră pe şoptite
Să se facă schivnice. 

Şi cum ştie-o rugăciune
Doamna măsălariţă, 
Tot soborul îi propune
S-o aleagă stariţă. 

Numai colo sus, prin vie, 
Rumenele lobode
Vor de-acuma-n văduvie
Să trăiască slobode. 

Vezi! de-aceea mătrăguna
A-nvăţat un brusture
Să le spuie-n faţă una
Care să le usture!... 

Jos, pe-un vârf de campanulă
Pururea-n vibraţie, 
Şi-a oprit o libelulă
Zborul plin de graţie. 

Mic, cu solzi ca de balaur, 
Trupu-i fin se clatină, 
Giuvaer de smalţ şi aur
Cu sclipiri de platină. 

V
Dar deodată, pe coline
Scade animaţia... 
De mirare parcă-şi ţine
Vântul respiraţia. 

Zboară veşti contradictorii, 
Se-ntretaie ştirile... 
Ce e?... Ce e?... Spre podgorii
Toţi întorc privirile. 

Iat-o!... Sus în deal, la strungă, 
Aşternând pământului
Haina ei cu trenă lungă
De culoarea vântului, 

S-a ivit pe culme Toamna, 
Zâna melopeelor, 
Spaima florilor şi Doamna
Cucurbitaceelor... 

Lung îşi flutură spre vale, 
Ca-ntr-un nimb de glorie, 
Peste şolduri triumfale
Haina iluzorie. 

Apoi pleacă mai departe
Pustiind cărările, 
Cu alai de frunze moarte
Să colinde zările. 
............... 

Gâze, flori întârziate! 
Muza mea satirică
V-a-nchinat de drag la toate
Câte-o strofă lirică. 

Dar când ştiu c-o să vă-ngheţe
Iarna mizerabilă, 
Mă cuprinde o tristeţe
Iremediabïlă...